Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au creat îmbrăcăminte din materiale naturale, precum pielea, lâna, bumbacul sau mătasea.

În antichitate, bumbacul și mătasea erau foarte apreciate pentru calitatea lor superioară, dar și pentru faptul că puteau fi prelucrate cu ușurință. În Asia, mătasea era foarte râvnită și era considerată un simbol al bogăției și puterii. În Europa, de-a lungul Evului Mediu, industria de lână a cunoscut o dezvoltare importantă, cu creșterea numărului de turme de oi și rafinarea tehnicilor de prelucrare a lânii. Cu toate acestea, industria confecțiilor textile a cunoscut o adevărată revoluție în secolul al XVIII-lea, odată cu invenția mașinii de tors bumbacul de către James Hargreaves în 1764, urmată de invenția mașinii de țesut de către Edmund Cartwright în 1785.

Aceste invenții au dus la dezvoltarea fabricilor de textile, care puteau produce o cantitate mare de material într-un timp relativ scurt. Acest lucru a condus la creșterea producției de îmbrăcăminte și la scăderea costurilor acesteia, ceea ce a dus la popularizarea și accesibilitatea acestui produs. În secolul al XIX-lea, dezvoltarea industriei chimice a dus la apariția unor noi materiale, precum nylonul sau poliesterul, care au revoluționat industria de confecții textile și au permis producția de îmbrăcăminte mai ieftină, dar și mai durabilă.