Pornește de la utilizarea unor elemente simple, precum linia, forma și culoarea pentru a crea o compoziție ce reflectă idei, concepte sau sentimente. Aceasta nu oferă reprezentări realiste ale lumii înconjurătoare, ci apelează la metode indirecte, care nu își găsesc corespondentul în realitate, pentru a transmite un mesaj privitorului.

Termenul abstract este mult prea general, folosirea sa pendulând între accepţii extremiste, întreaga artă fiind considerată abstractă (ca rezultat al procesului de abstragere a realităţii în imagine) sau, dimpotrivă, concretă (opera existând ca o realitate în sine). În 1930, Van Doesburg introduce sintagma artă concretă, părându-i-se absurd să numească abstractă o creaţie artistică ce are o existenţă concretă. „Pictură concretă, şi nu abstractă”, scrie Van Doesburg într-un Manifest al artei concrete:

Pentru că nimic nu este mai concret, mai real decât o linie, decât o culoare, decât o suprafaţă. Sunt, într-un tablou, o femeie, un arbore, o vacă elemente concrete? Nu o femeie, un arbore, o vacă sunt concrete în cadrul naturii, dar în cadrul picturii ele sunt mai abstracte, mai iluzorii, mai vagi, mai speculative decât un plan sau o linie”.

Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva academismului și naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci din așa zisă artă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volumi, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și sensibilității umane dar si gândurile cele mai ascunse și unele detalii ale personalității acestora ce sunt adânc îngropate în suflet așteptând să fie scoase la iveală.