Conceptul afișului evidențiază ideea de timp și impactul acestuia asupra evenimentelor din cadrul spectacolului. Elementul grafic, asemănător unui pendul, reușește să redea ideea de timp care ajunge să aibă un impact puternic, chiar copleșind personajele și realizatorii acestui spectacol. Contrastul de dimensiune dintre elementul grafic și restul informațiilor sugerează că timpul este principalul coordonator al piesei și al acțiunilor personajelor.

‍

Pentru a sublinia și mai mult această idee, pendulul funcționează și ca un ceas, utilizând creativ litera 'V' pentru a reprezenta limbile acestuia, prezentând astfel conceptul de spectacol într-un spectacol. Această dualitate este întărită prin introducerea unor momente și schițe scrise de I.L. Caragiale.

Structura afișului folosește o poziționare diagonală pentru a oferi o senzație de dinamism și mișcare. Prin încadrarea textului într-un cerc aproape centrat, privirea cititorului este efectiv captată. Rotirea ceasului deformează literele, creând un sistem vizual cu multiple variații ale afișului principal, care pot fi prezentate ca o colecție. Acest concept de deformare a timpului și a acțiunii în cadrul spectacolului poate fi transpus și într-o animație care se repetă la nesfârșit, sugerând ideea de repetiție.

Cromatica aleasă reflectă ambientul piesei ce urmează să fie realizată, utilizând alb și negru, cu un accent de culoare roșie pentru a simboliza adăugarea momentelor și schițelor scrise de Caragiale, făcând totodată referire la stilul englezesc menționat în piesă.

‍

Conceptul 2 menține aceeași idee de bază, însă aduce o nouă dimensiune prin utilizarea exclusivă a textului pentru reprezentarea grafică, amplificând astfel ideea de vorbărie și obținând un impact vizual deosebit de puternic. Trecerea timpului este sugerată prin omulețul din interiorul gurii, care funcționează și ca o pendulă în mișcare, evocând personajul pendulă din piesa de teatru.

‍

În conceptul 3 elementele grafice au semnificații suplimentare: dinții superiori reprezintă cortina scenei, iar dinții inferiori sugerează scaunele spectatorilor. Această repetiție vizuală face referire la conceptul de spectacol în spectacol, legând ideea de momentele și schițele lui I.L. Caragiale introduse în scenă de actori. Structura afișului utilizează o poziționare centrată, direcționând privirea spectatorului către reprezentarea grafică centrală, asigurând astfel un punct focal puternic și captivant.