A99 este o revistă online dedicată domeniului designului grafic, având ca scop crearea unei comunități active de designeri care să inspire și să promoveze tinerii creativi. Numele revistei derivă din prima literă a alfabetului românesc, "A", simbolizând începutul și organizarea clară a conținutului. Numărul 99 a fost ales pentru semnificația sa spirituală, încurajând cititorii să-și descopere adevărata chemare și să-și dezlănțuie talentul și creativitatea.
Structura vizuală a A99 este construită pe baza unui grid de pătrate perfecte, folosit atât în crearea logotipului, cât și în dezvoltarea altor elemente grafice precum iconițele și fontul dedicat revistei. Fiecare subcategorie a designului grafic este reprezentată de literele B, C, D, E, F, G, fiecare având un simbol propriu, realizat în același stil unitar. Această coerență vizuală transformă A99 într-un sistem vizual complex, nu doar o simplă identitate vizuală, deasemenea fontul creat asigură astfel consistență și armonie în toate materialele grafice ale revistei. Acest font contribuie la personalitatea distinctă a A99 și facilitează o comunicare vizuală clară și estetic plăcută.
Revista acoperă o gamă variată de subiecte, de la știri despre branding și tendințe actuale, până la interviuri cu profesioniști din domeniu și oportunități de joburi creative. A99 promovează lucrările designerilor talentați și împărtășește cunoștințe valoroase prin intermediul platformei online, creând un mediu vibrant și inspirator pentru toți membrii comunității.